Arcul de Triumf, poarta gloriei din nordul Bucureștiului

Pe Șoseaua Kiseleff, acolo unde se întâlnesc trei bulevarde, Arcul de Triumf pare că a stat acolo dintotdeauna. Puțini știu însă că, la început, a fost făcut din ipsos, că a fost cât pe ce să fie demolat și că pe pereții lui sunt scrise, în piatră, cele mai importante momente ale României Mari.

10/26/20265 min read

Povestea lui ne-a fost spusă de colegii de la Biblioteca Metropolitană București, partenerul proiectului nostru, într-un material video pe care îl puteți vedea mai jos.

Coloanele gloriei

Istoria europeană a arcurilor de triumf începe acum 2.000 de ani, în Imperiul Roman. Victoria armatelor era sărbătorită de locuitorii Romei prin trecerea cohortelor și a comandanților lor pe sub arcuri de triumf, adevărate „coloane ale gloriei”. Cele mai cunoscute monumente de acest fel din Europa sunt Arcul de Triumf din Paris, construit între 1806 și 1836, și Poarta Brandenburg din Berlin, ridicată între 1788 și 1791, la cererea regelui prusac Friedrich Wilhelm al II-lea.

La români, tradiția e și ea veche, dar cu o diferență. Arcurile noastre erau provizorii, construite din materiale perisabile, doar pentru a cinsti un moment anume.

Arcurile de o zi ale Bucureștiului

În 1878, la intrarea pe Podul Mogoșoaiei, actuala Calea Victoriei, s-a ridicat un arc care sărbătorea victoria armatei române în Războiul de Independență.

La Expoziția Generală din 1906, bucureștenii au intrat pe sub un alt arc de triumf. Deasupra lui, în centru, trona o acvilă cu aripile larg deschise, simbol al puterii, independenței și suveranității Regatului României și al regelui Carol I. Pe arc era înscrisă deviza: „Credință, prevedere, muncă, economie, știință, pricepere, voință, cultură”. Anii înscriși aminteau două aniversări: 106, anul cuceririi romane a Daciei, și 1866–1906, cei 40 de ani de la venirea principelui Carol în Principate.

Doisprezece ani mai târziu, în 1918, Bucureștiul a avut un nou arc. Era arcul eliberării Capitalei de sub ocupația Puterilor Centrale și al armatei române, care, după Mărăști, Mărășești și Oituz, se întorcea acasă alături de familia regală și de guvernul legitim.

1922: un arc din beton și ipsos

Arcul ca monument de piatră avea să vină abia în 1922, odată cu marile ceremonii ale încoronării regelui Ferdinand și reginei Maria ca suverani ai României Mari. Pentru parada care urma, o comisie a Primăriei București l-a însărcinat pe arhitectul Petre Antonescu să proiecteze un arc de triumf într-un loc emblematic: la intersecția Șoselei Kiseleff cu cele trei bulevarde care pornesc de acolo. Antonescu proiectase deja clădirea actualei Primării a Capitalei și Facultatea de Drept, lucrări cunoscute pentru stilul neoromânesc și monumentalitatea lor.

Arcul din 1922 era bine proiectat, dar numai scheletul era turnat în beton armat. Basoreliefurile de pe fațade erau din ipsos, un material care se degrada repede.

Serbările încoronării s-au încheiat pe 16 octombrie 1922, cu un spectacol care evoca lupta românilor pentru unitate. Au participat reprezentanți din peste 20 de state europene, dar și din Statele Unite și Japonia: o recunoaștere internațională largă a noii Românii.

Monumentul „incomod”

Ploile și gerurile au făcut ce era de așteptat. La începutul anilor 1930, arcul ajunsese, după cum se spunea atunci, „un monument incomod pentru imaginea micului Paris interbelic”.

În 1932, un articol al lui Mihai Mora, cu titlul „O datorie imperioasă”, a readus problema în atenția publicului. Unele personalități cereau demolarea. S-a decis însă altceva: arcul rămânea, iar basoreliefurile de ipsos aveau să fie înlocuite cu piatră și marmură de Rușchița.

Arcul de piatră

Proiectul l-a refăcut tot Petre Antonescu, de data aceasta cu un finisaj mult mai sobru. La lucrări au participat sculptori și artiști importanți ai vremii: Constantin Baraschi, Alexandru Călinescu, Mac Constantinescu, Ion Jalea, Dimitrie Paciurea, Costin Petrescu, Cornel Medrea și Dimitrie Onofrei.

Cele 7 milioane de lei necesare au fost strânse din donații. Lucrările au început în aprilie 1935 și au durat un an și jumătate, sub controlul tehnic și administrativ al arhitectului Victor Ștefănescu. Arcul a fost construit din granit de Deva, în stil clasic, după modelul Arcului de Triumf din Paris. Are baza de 25 × 11,5 metri și o înălțime de 27 de metri. Prin stâlpii lui urcă scări interioare, până la terasa din vârf.

Inaugurarea a avut loc pe 1 decembrie 1936, la 18 ani de la Unirea Transilvaniei cu România, în prezența regelui Carol al II-lea, a reginei Maria, a prințului moștenitor Mihai, a guvernului și a numeroși invitați din țară și din străinătate.

Ce a văzut arcul

După 1940, pe sub arc au trecut trupele germane, apoi cele sovietice, iar în 1945 trupele române. În anii comunismului, pe aici au fost plimbați președinții Franței, ai Statelor Unite și ai URSS. Până la construirea Casei Poporului, Arcul de Triumf a fost monumentul-simbol al Bucureștiului.

Ce e scris pe arc

Data viitoare când treceți pe lângă el, merită să vă opriți și să citiți. Pe fiecare fațadă e câte o inscripție:

Nord, despre încoronarea de la Alba Iulia: „Liberator de neam și întregitor de hotare, prin virtutea ostașilor săi, vrednici urmași ai eroilor creștinătății, Ferdinand I, domn și rege al românilor, și-a făcut intrarea la 16 octombrie 1922 în cetatea sa de scaun a Bucureștilor, după încoronarea de la Alba Iulia.”
Sud, despre victoria din Primul Război Mondial: „După secole de suferințe creștinește îndurate și lupte grele pentru păstrarea ființei naționale, după apărarea plină de sacrificii a civilizației umane, se îndeplini dreptatea și pentru poporul român prin sabia regelui Ferdinand cu ajutorul întregii națiuni și gândul reginei Maria.”
Est, pentru oamenii politici și de cultură: „Glorie celor ce prin lumina minții și puterea sufletului au pregătit unitatea națională.”
Vest, pentru eroii războiului: „Glorie celor ce prin vitejia și prin jertfa lor de sânge au înfăptuit unitatea națională.”

Pe arc mai găsiți:

numele bătăliilor din Primul Război Mondial, scrise pe interiorul arcului: Cerna, Jiu-Olt, Dragoslavele, Neajlov, Oituz, Mărăști, Mărășești, Răzoare, Vrancea, Muncelu, Coșna, Budapesta;
câteva date ale războiului pe frontul românesc: 15 august 1916, 8 ianuarie 1918, 24 octombrie 1918, 10 noiembrie 1918;
mesajul regelui Ferdinand din 27 august 1916, la intrarea în război, și proclamația către țară de la Alba Iulia, din 15 octombrie 1922;
chipurile regelui Ferdinand și ale reginei Maria, pe fațada de sud;
stema regală a României, în forma de dinainte de 1922, în două basoreliefuri simetrice sub arc;
monograma regelui Carol al II-lea, în timpul căruia s-a construit forma de azi a arcului;
pe fațada de nord, medalioanele „Bărbăția”, de Ion Jalea, și „Credința”, de Constantin Baraschi;
pe fațada de sud, două Victorii, de Mac Constantinescu și Constantin Baraschi. Alte două Victorii sunt opera lui Cornel Medrea și Dimitrie Onofrei.

Un monument al României Mari

Alături de Catedrala Încoronării de la Alba Iulia, Mausoleul de la Mărășești, Crucea Eroilor de pe Caraiman și Mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol I, Arcul de Triumf face parte din monumentele care amintesc de participarea României la Primul Război Mondial, de partea Aliaților. La finalul acestui război, aproape toate teritoriile locuite de români s-au aflat, pentru prima dată, împreună.a